BUNĂ DIMINEAŢA, VIETNAM, autor Traian T. Coşovei

BUNĂ DIMINEAŢA, VIETNAM – autor Traian T. Coşovei
(An apariţie – 1999, pp. 94)

Un volum de poezii apărut în colecţia „Poeţi români contemporani, colec’ie iniţiată în 1999 de scriitorul Valeriu Bârgău.
În Prefaţa cărţii, Mircea Cărtărescu afirmă: „O depresie, o anume melanholie orientală, sentimentul că „nimic nu este adevărat“ şi că totul este vanitatea vanităţilor, se desprinde din versurile lui. O poezie care stagnează ca un gaz mai greu decât aerul, un parfum uleios prin care, uneori, străbate surpriza proaspătă a mirosului de mentă. Traian scrie de fapt veşnic o singură poezie, aşa cum acelaşi motiv se repetă, cu anume iregularităţi, într-un covor persienesc. Simbolismul şi modernismul acestei poezii sunt de suprafaţă, fondul ei rămâne oriental, de gazel sau de sure din Coran. Sclipirea din loc în loc a textului o dau, ca nişte paiete presărate peste tot, comparaţiile. Traian este un mare maestru al comparaţiei, de cele mai multe ori neaşteptată şi cu ceva emoţionant...

Cât despre autor şi cititorul cu ochii trişti, „eu nu exist, tu nu exişti...“

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu